Uncategorized

Raluca Dumitru a fost eliminată de la Survivor România

Află primele declarații ale faimoasei!

Faimoasa Raluca Dumitru a fost eliminată duminică de la Survivor România, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Nominalizată de către Elena Marin, aceasta a fost nevoită să părăsească cea mai urmărită competiție având cele mai puține voturi din partea publicului.

Ediția de aseară a Survivor România a fost plină de surprize! După ce prezentatorul a spus că Albert este favoritul publicului din echipa Războinicilor, fapt ce l-a salvat de la eliminare, Maria fiind cea de-a doua în clasament, automat cei doi nominalizați ai echipei au fost Marius și Andrei. De asemenea, în echipa Faimoșilor, cea care a primit voturile cele mai multe de la public a fost Elena Marin.

Ștefan Ciuculescu fusese deja nominalizat în urma pierderii jocului de imunitate de sâmbătă. Cosmin având probleme de sănătate, nu putea fi nominalizat, așa că Elena a trebuit să aleagă între Raluca, Sebi și Zanni. Cum între cele două concurente existau divergențe, Elena nu a ezitat nicio clipă și-a rostit numele Ralucăi Dumitru.

Deși faimoasa Raluca se aștepta să fie nominalizată, după ce prezentatorul Dan Pavel a numit-o, aceasta început să vorbească cu ochii înlăcrimați, spunând că este recunoscătoare pentru cele aproximativ două luni și jumătate petrecute alături de colegii ei, că a învățat foarte multe din această experiență Și că speră să nu uite niciodată cat de importante sunt lucrurile pe care le are acasă.

”Nu știu ce să zic. Mă bucur că am făcut parte din această experiență. Este o experiență de neuitat în care am învățat foarte multe și sper să rămânem așa și acasă.  Să nu ne schimbăm că trec două luni și apoi revenim la noi cum eram înainte. Am venit într-un moment în care nu eram mulțumită, nu știam ce pe care drum s-o iau și acum tind să cred că sunt norocoasă cu ce am acasă. Mă consider o persoană norocoasă”, a spus Raluca înainte de a ieși din competiție.

“Aici mi-am înfruntat foarte multe frici și am învățat multe lucruri. Când eram acasă mă consideram o persoană puternică, aici am realizat că neavând prietenii lângă mine nu sunt atât de puternică. Sper că am ajutat echipa și am adus puncte și nu am dezamăgit pe nimeni”, a mai declarat faimoasa.

Întrebată dacă Elena a avut nevoie sau nu de intervenția medicului în seara de sâmbătă la consiliul de nominalizare din echipa faimoșilor, când roșcata a susținut că îi curge sânge din nas, Raluca a spus că acesta este un teatru de doi bani și că a făcut-o intenționat pentru că se temea să nu fie nominalizată către eliminare. “Am văzut-o când a băgat degetul în nas și consider că nu îți poate curge sânge din nas decât dacă îți rupi un eventual coș sau bubiță, dar la ea nu s-a văzut curgând sânge, ci doar un pic pe deget când l-a scos din nas”, a spus Raluca.

Tags

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Close
Close